Osteita si osteomielita maxilarelor

N.B. ACEAST ARTICOL ESTE DOAR INFORMATIV. NU POATE INLOCUI CONSULTANTA DE SPECIALITATE.

Osteita si osteomielita maxilarelor sunt  leziuni de natura infectioasa cu caracter necrotic si distructiv, provocate de germeni piogeni.

In osteita se produc leziuni ale tesutului osos propriu-zis, cuprinzand zonele maxilarelor lipsite sau foarte sarace in tesut medular, si anume portiunea corticala (osteita corticala sau osteoperiostita), sau procesul alveolar (osteita alveolara). In osteomielita, leziunile intereseaza osul in totalitatea sa, si anume atat tesu­tul osos cat si tesutul medular, procesul fiind difuz si cuprinzand portiuni intinse din maxilar.

ETIOLOGIE SI PATOGENIE

La maxilare, osteita si osteomielita se intalnesc mult mai frecvent decat la celelalte oase. Aceasta frecventa deosebita este datorita faptului ca maxilarele prezinta o serie de conditii care favorizeaza localizarea si dezvoltarea infectiilor:

In maxilare sunt implantati dintii, care foarte frecvent au focare septice acute si cronice si pot astfel insamanta osul; maxilarele au rapoarte stranse cu cavitatea bucala, fosele nazale, sinusurile maxilare, de la care infectia se poate propaga la os; maxilarele sunt acoperite in mare parte cu o mucoasa aderenta, astfel incat leziunile septice traumatice sau patologice pot infecta direct osul; maxilarele sufera o serie de procese de transformare continua, prin formarea si eruptia dintilor, astfel incat terenul devine favorabil pentru apelul infectiilor generale.

Infectarea osului este favorizata de starile care diminua rezistenta gene­rala a organismului: raceala, intoxicatii, alcoolism, surmenaj; de asemenea, sifilisul, prin leziunile de endovascularita, favorizeaza dez­voltarea si extensia leziunilor septice osoase.

Dintre cele doua maxilare, mandibula este mai frecvent atinsa (intr-o proportie de 5 la 1 fata de maxilar), osteomielita mandibulara imbracand forme mult mai grave decat osteomielita maxilarului superior.

Localizarea cu predilectie la mandibula este legata de unele conditii par­ticulare ale acestui os, si anume:

  • pozitia sa decliva, care favorizeaza stagnarea secretiilor si produselor septice
  • corticala mai groasa nu poate fi strabatuta cu usurinta de infectiile din focarele parodontale, ceea ce duce la persistenta mai indelungata a procesului septic in spatiile medulare, urmata de necroza
  • periostul, foarte aderent si gros, impiedica de asemenea trecerea infectiei si degajarea osului;
  • circulatia este mai putin activa decat la maxilarul superior, vasularizatia principala fiind asigurata de un trunchi vascular terminal, artera den­tara inferioara; de aceea, apararea         contra infectiilor este mai slaba si sunt favorizate emboliile septice ce insamanteaza osul;
  • prezenta canalului dentar, care strabate mandibula in lungimea sa, usureaza difuzarea infectiei;
  • eruptia dificila a molarului de minte inferior, da complicatii frecvente cu procese septice ce se extind la os.

La maxilarul superior, osul fiind spongios, cu corticala subtire, traver­sarea si drenarea infectiei se face mai usor si, de aceea, necroza este mai limitata, sechestrele izolandu-se rapid.

Osteomielita maxilarelor se intalneste la toate varstele si chiar la sugari si la batrani, cu cea mai mare frecventa intre 16 si 30 de ani.

Flora patogena in osteomielita maxilarelor este de obicei mixta, formata din germenii patogeni obisnuiti ai cavitatii bucale si ai infectiilor odontogene. De cele mai multe ori predomina stafilococul auriu si alb, asociat cu streptococul, pneumococul si chiar anaerobi. Osul este infectat pe doua cai:

  • Calea hematogena si
  • Calea directa, care poate fi odontogena sau traumatica.

a)    Calea hematogena.

Spre deosebire de oasele lungi, la care propagarea infec­tiei se face de obicei pe cale hematogena, aceasta cale se intalneste rar la maxilare (10% din cazuri); se produc metastaze septice cu punct de plecare din leziuni de la distanta: panaritiu, furuncule, amigdalite, otita medie; de asemenea, infectii necrotice maxilare pot aparea in cursul bolilor infectioase: gripa, rujeola, scarlatina, febra tifoida; aceste forme se vad indeosebi la copii mici, sunt datorite tulburarilor vasculare si au fost denumite „necroze exantematice”. O forma particulara de osteomielita se vede la sugari, si anume foliculita expulsiva a lui Capdepont, in care infectia se localizeaza la nivelul zonelor fertile ale osului din jurul foliculilor dentari.

b)    Calea directa.

Este calea obisnuita de infectare a maxilarelor. De cele mai multe ori, infectia este de origina odontogena, si anume de la cariile dentare cu gangrena pulpara complicata; infectia pulporadiculara se propaga in spatiul periapical (periodontita acuta), apoi cuprinde osul alveolar (osteita periapicala) si ele aici se extind in tesutul osteomedular al maxilarului.

De asemenea, plagile postextractionale, in special in extractiile labo­rioase, traumatizante, se pot infecta, luand nastere alveolita de unde procesul difuzeaza mai departe in os.

Pericoronarita molarilor de minte, infectarea sacului pericoronar la dintii inclusi, parodontopatiile marginale cu pungi supurate adanci, se complica de asemenea cu procese de osteomielita. Leziunile traumatice ale oaselor (fracturi deschise, fracturi cominutive), indeosebi cand se gasesc dinti in focarul de fractura ca si plagile intinse ale partilor moi cu zdrobiri periostale, pot fi urmate de infectii localizate sau extensive ale maxilarelor.

Osteomielita poate surveni ca o complicatie a altor procese patologice: chisturi supurate, stomatite ulceronecrotice, supuratii perimaxilare cu distrugere periostala si denudare osoasa consecutiva, furunculul barbiei si buzei.

Osteomielita sugarilor si copiilor mici este cauzata de obicei de infectii rinogene si otice: rinitele supurate si sinuzitele se complica cu osteomielita, deoarece cavitatile sinusale nefiind dezvoltate, osul poate fi invadat mai usor.

TRATAMENT

Tratamentul profilactic consta in inlaturarea tuturor cauzelor care pot duce la insamantarea septica a osului: igiena si asanarea cavitatii bucale, tratamentul leziunilor dentare si parodontale, respectarea conditiilor de asepsie si antisepsie in interventiile dentoalveolare, imobilizarea la timp si corecta a fracturilor maxilarelor.

Tratamentul chirurgical. Interventiile chirurgicale in osteomielita trebuie sa fie cat mai conservatoare, sa sacrifice cit mai putin osul, periostul si dintii. Se contraindica metoda chirurgicala „zisa radicala” de rezectie osoasa intinsa, in plin tesut sanatos, ca tratament al osteomielitei, asa dupa cum recomanda unii autori, deoarece raman defecte osoase greu de reconstituit ulterior, care au ca rezultat tulburari functionale grave si definitive.

Interventia chirurgicala este indicata pentru drenajul supuratiilor si inlaturarea portiunilor de os necrozat.

In alegerea momentului si metodei operatorii se va tine seama de faptul ca in primele 3 — 5 saptamani se limiteaza sechestrele, iar dupa 6 — 8 saptamani se face regenerarea osoasa. Se va face deschiderea supuratiilor perimaxilare, prin incizii largi, cuta­nate sau endobucale, pentru a realiza un drenaj eficient, degajand osul.

Sechestrectomia. Se intervine cand sechestrele sunt libere, mobilizabile, fara a se forta portiunile osoase nedetasate, deoarece, pe masura izolarii sechestrelor, se depune osul de neoformatie. Se va prefera ori de cate ori este posibil calea endobucala, menajandu-se periostul, care con­stituie elementul de baza al regenerarii osoase. De aceea, chiuretajul se va face cu prudenta, iar mesajul plagilor sa nu fie prea strans, spre a nu decola periostul.

Dintii vor fi menajati la maximum, chiar daca sunt mobili, deoarece dupa inlaturarea inflamatiei ei se fixeaza, recapatandu-si integral capaci­tatea functionala; se vor extrage doar dintii cauzali ai procesului osteomielitic, cei implantati pe portiunile de os sechestrate, sau care st afla intr-o cloaca purulenta.

Tratamentul protetic. In vederea interventiei chirurgicale se va pregati preoperator un dispozitiv protetic, si anume:

in osteomielita mandibulei, atunci cand exista pericolul de fractura patologica, se va aplica un aparat de imobilizare (atele cu tractiune inlermaxilara, sine linguale, placi cu val de ocluzie). In osteomielita maxilarului : o placa palatina.

Tratamentul curativ. In prima perioada, in stadiul exudativ infiltrativ, cand nu s-a produs necroza osoasa, se poate obtine retrocedarea procesului prin tratament medical, antiinfectios, masiv si sustinut cu antibiotice, asociat cu tonifierea reactivitatii organismului si calmarea durerilor.

Se recomanda de asemenea seroterapia si vaccinoterapia (ser antigangrenos, antistreptococic, antistafilococic), proteinoterapia nespecifica.

Blocajul novocainic prin infiltratii perifocale sau injectii la ramurile nervului trigemen are o buna actiune; se face de asemenea tratament local rezolutiv si antiflogistic:

  • Spalaturi bucale slab antiseptice, calde
  • Aplicatii de caldura (prisnite calde)
  • Raze infrarosii
  • diatermie

0 comments

No comments. Leave first!

Leave a reply


*