Inflamatiile glandelor salivare

 

N.B. Aceast articol este doar informativ. Nu poate inlocui consultanta de specialitate.

 

Leziunile inflamatorii pot fi limitate la canalele excretorii (sialodochite) sau intereseaza glandele salivare (sialoadenite acute si cronice).

Sialodochite.


Sialodochita este inflamatia limitata la canalul excretor al glandei parotide sau, mai rar, al glandei submaxilare.

Cauzele sialodochitelor sunt locale: calculi salivari sau corpi straini pe cana­lele excretorii, stare de septicitate bucala, leziuni de stomatita in vecinatatea ostiumului, spine iritative in teritoriul buco-maxilo-facial (iritatii protetice, dinti inclusi), cresterea presiunii in cavitatea bucala la muzicantii suflatori si la suflatorii in sticla.

 

Sialodochita se poate prezenta sub trei aspecte:

-sialodochita litiazica cronica sau acuta;

– sialodochita fibrinoasa cronica, caracterizata prin tumefiere neinflamatorie a glandei parotide, mai accentuata in timpul pranzurilor si cedand prin expulzia unui dop fibrinos, urmat de un val de saliva; tumefierea ostiumului prin care la presiunea pe glanda, iese un dop fibrinos;

sialodochita purulenta cronica. Din lumenul canalului lui Stenon dilatat se scurge puroi.

Examenul clinic trebuie completat cu sialografia, care constata o dilatare importanta a canalului excretor si cel mult a ramurilor sale principale; examenul bacteriologic al secretiei salivare stabileste natura germenului si sensibilitatea sa la antibiotice.

 

Evolutie. Sialodochita este o boala cronica cu caracter extensiv. Netratata, infectia trece la parenchim si duce la una din multiplele forme de parotidita, sau depaseste peretele canalicular determinand supuratia regiunii.

Tratament. Profilactic, se suprima orice leziune infectioasa sau iritativa din cavitatea bucala. Aceasta constituie si primul timp al tratamentului curativ, la care se asociaza:

indepartarea dopurilor de fibrina care obtureaza canalul cu un cateter sau prin injectarea intracanaliculara de lipiodol gomenolat, solutie de tripsina, antibiotice (in raport cu rezultatul antibiogramei); in forma fibrinoasa se instileaza hidrocortizon + antibiotice;

stimularea secretiei salivare si dezinfectante salivare;

tratament antiinfectios general;

in caz de stenoza a ostiumului se face debridarea sa, de preferinta cu bisturiul electric.

Sialoadenita acuta.

Leziunile inflamatorii acute ale glandelor salivare se intalnesc curent, cu frecventa egala la glanda parotida si submaxilara.

 

Etiopatogenie. Cauzele favorizante sunt numeroase si variate: igiena bucala defectuoasa, patrunderea de corpi straini pe canalele excretorii, infectii grave, stari casectice si postoperatorii, boli cronice ale glandelor sa­livare.

Cauza determinanta o reprezinta speciile microbiene banale: stafilococul auriu, mai putin pneumococul, streptococul. Unele virusuri par a avea un tropism selectiv pentru glandele salivare (virusul parotiditei epidemice, gripei, rujeolei).

in patogenia sialoadenitelor intervin: tulburarile functiei ale secretiei salivare (hipo sau asialie), tulburarea functiei de eliminare a salivei prin blocarea ostiumului, care favorizeaza invadarea glandei de catre agentii patogeni pe una din urmatoarele cai:

– calea canaliculara, ascendenta, cea mai frecventa, duce la sialoadenite, cand virulenta saprofitilor normali ai gurii creste si, paralel, rezistenta organismului si secretia salivara scade;

– calea interstitiala; infectia din aproape in aproape datorita unui proces inflamator din vecinatate, care poate fi reprezentat si de o adenita supurata intraparotidiana, produsa pe cale limfatica;

– calea directa printr-o plaga penetranta a glandei salivare.

F o r m e  c l i n i c e.

 

Parotidita acuta epidemica (Oreionul).

Este o boala infectocontagioasa si epidemica, caracterizata clinic printr-o parotidita dubla nesupurata, cu etiologie virala. Se raspandeste mai ales la copiii intre 6 si 15 ani, care vin in contact in colectivitati mici, mai putin la adolescenti si rar la adulti.

Dupa o perioada de incubatie de 18-20 de zile, boala incepe brusc, prin frison, febra, dureri pretragiene, urmate la 1-2 zile de tumefiere parotidiana unilaterala, apoi la scurt timp, bilaterala. Tumefierea regu­lata, voluminoasa de consistenta moale, usor dureroasa, deplaseaza in afara lobului urechii. Pielea este intinsa, lucioasa, dar necongestiva, cu edem colateral. Usor trismus si dureri la deschiderea gurii; orificiul canalului Stenon rosu, tumefiat.

Exista si forme care raman unilaterale, precum si localizari submaxilare. Dupa 3-4 zile, progresarea tumefierii se opreste si in 8 zile retroce­deaza. Pot aparea complicatii inflamatorii locale, complicatii glandulare(orhita, ovarita, pancreatita, prostatita), complicatii nervoase(meningita, encefalita).

Tratamentul consta in izolarea pacientului 20 de zile, repaus la pat, spalaturi bucale, prisnite calde, vitaminoterapie; pentru prevenirea complica­tiilor se poate administra aureomicina.

 

Parotidita acuta supurata.

Leziunile inflamatorii acute intereseaza parenchimul parotidian si canalele excretorii. Parotidita acuta, favorizata frecvent de o cauza generala, se poate prezenta sub 3 forme:

infla­matorie simpla, supurata si gangrenoasa.

 

Parotidita inflamatorie simpla, catarala, este de cele mai multe ori unilate­rala. Debutul, rareori brusc, de obicei insidios, este marcat prin sen­zatia de uscaciune a gurii, durere spontana in regiunea parotidiana exagerata la masticatie, tumefiere precoce a regiunii, cu pielea intinsa congestiva si edematiata, dureri vii si senzatia de impastare la palpare,  eliminarea unei secretii tulburi, redusa cantitativ prin orificiul edematiat si congestionat al canalului Stenon. Bolnavul prezinta frison, febra, insomnie, inapetenta.

In 3-4 zile, parotidita catarala poate retroceda, dar mai frecvent evo­lueaza spre supuratie.

 

Parotidita supurata. Alterarea starii generale se accentueaza, durerile se inten­sifica, devin pulsatile. Tumefierea regiunii parotidiene este mai accentuata, difuza, intinsa spre regiunile invecinate. Pielea este intens con­gestionata, rosie, infiltrata. Tumefierea este dureroasa si se percepe o impastare difuza. Trismus. Prin ostiumul intredeschis, tumefiat, rosu, iese puroi la presiunea pe glanda. Semnele locale si generale se intensi­fica si, in cele din urma, se produce fistulizarea la piele sau in con­ductul auditiv extern.

Parotidita gangrenoasa se intalneste rar. Simptomele generale sunt grave: adinamie, delir, dispnee, diaree. Regiunea parotidiana mult tumefiata, pielea rosie, violacee, crepitatii datorite gazelor. Glanda in intregime este un burete cu puroi, care se scurge prin canalul Stenon; pot aparea fistule si ulceratii, cu tesuturi sfacelate. in perioada acuta a bolii, sialografia este contraindicata.

Diagnosticul diferential se face cu supuratiile regiunilor vecine (osteomielita ramurii ascendente a mandibulei, mastoidita varfului, artrita temporomandibulara, adenoflegmoane cervicofaciale), cu supuratii ale lojii parotidiene, adenoflegmoane intraparotidiene.

Diagnosticul etiologic cu parotidita epidemica, sialolitiaza, sialoadenitele spe­cifice.

Evolutia si prognosticul depind de boala cauzala, starea generala a bolnavului, tratamentul aplicat. Adeseori se produce supuratie si fistulizare. in parotidita gangrenoasa, evolutia este prelungita si uneori prognosticul este grav.

Complicatii: fistulizare in conductul auditiv sau in regiunile din jur, artrita temporomandibulara, paralizie faciala, tromboza jugularei externe, ulceratia carotidei externe, septicemie s.a.

 

Submaxilita acuta.

Este datorita de cele mai multe ori unei cauze locale, infectia facandu-se pe cale canaliculara sau interstitiala. Starea generala este alterata, febra, dureri subangulomandibulare, jena la deglutitie, diminuarea salivatiei. Regiunea subangulomandibulara tumefiata, fara limite precise, pielea rosie, intinsa. Glanda submaxilara marita de volum, dura, dureroasa, face repede corp comun cu loja. Mucoasa sublinguala edematiata, congestionata, prin orificiul cana­lului Wharton intredeschis, tumefiat, iese puroi la presiunea pe glanda. Evolutia, frecvent, spre supuratie si fistulizare.

Diagnosticul diferential, cu supuratia odontogena a lojii submaxilare, cu adenita supurata submaxilara.

Tratamentul sialoadenitelor acute. Tratament profilactic consta din asanarea cavitatii bucale, rehidratarea bolnavilor operati, convalescenti sau cu infectii grave, stimularea acti­vitatii functionale a glandelor salivare.

Tratament curativ. In perioada de debut si presupurativa, radioterapie antiinflamatorie de urgenta asociata cu antibioterapie vitaminoterapie, rehidratare intensa, sustinerea starii generale, exci­tante ale secretiei salivare, masticoterapie, asociate cu tratamentul rezolutiv local: spalaturi bucale largi, injectii intracanaliculare cu tripsina sau antibiotice.

In stadiul supurativ, incizie si drenaj. Pentru glanda parotida se face o incizie subangulomandibulara. Pentru glanda submaxilara, incizie la un lat de deget dedesubtul marginii bazilare a mandibulei.

Sialoadenitele cronice

Sunt leziuni inflamatorii cronice ale glandelor salivare, interesand mai ales glanda parotida; mai rare decat sialoadenitele acute, pot fi: spe­cifice sau nespecifice.

Sialoadenite cronice nespecifice

Dintre acestea, un interes deosebit prezinta parotiditele cronice nespecifice, care pot reprezenta prelungirea evolutiei unei parotidite acute sau rezul­tatul evolutiei unei sialodochite netratate. Parotiditele cronice se pot prezenta sub doua forme:

Parotidita cronica simpla. Bolnavul este in general un vechi parotidian care acuza uscaciunea cavitatii bucale, jena dureroasa in regiunea parotidiana si care, la intervale variabile, prezinta crize usoare de tumefiere parotidiana. Glandele parotide sunt marite de volum in totalitate sau partial, uni sau bilateral, cu planurile superficiale nemodificate, con­sistenta elastica sau renitenta.

Prin orificiul canalului Stenon edematiat, congestionat, iese la presiune pe glanda o saliva vascoasa opalescenta, mucopurulenta. in formele scleroase, secretia salivara este absenta.

Parotidita cronica recidivanta. La tabloul clinic al parotiditei cronice simple se adauga pusee acute periodice, care dureaza 1—2 saptamani si se insotesc de stari subfebrile, dureri.

Sialografia arata aspecte variate, a caror interpretare trebuie coro­borata cu datele clinice. Glanda este presarata, in parte sau in totalitate, cu pete opace de dimensiuni variate, situate la extremitatile canaliculilor salivari, dand uneori aspectul de „pom inflorit“, la care se adauga dilatarea neregulata a canalului Stenon, cu aspect moniliform .

Evolutia parotiditelor cronice este indelungata, benigna, ducand la modifi­cari scleroase, ireversibile ale glandei, intrerupte uneori de complicatii inflamatorii acute.

Tratamentul consta din:

–          asanarea cavitatii bucale si igiena bucala riguroasa;

–          administrarea de sialogoge si dezinfectante salivare;

–          permeabilizarea canalelor excretorii prin injectii intracanaliculare cu enzime proteolitice;

–          administrarea de antibiotice intracanalicular sau hidrocortizon + anti­biotice;

–          vitaminoterapie A si C in doze mari;

–          tratamentul general prelungit cu antibiotice se impune in unele cazuri;

Cand tratamentele precedente nu dau rezultat se recomanda suprimarea functionala a glandei prin roentgenterapie.

Sialoadenite cronice specifice

Sifilisul glandelor salivare reprezinta o localizare rara a perioadei tertiare si mai rar, in perioada secundara. Parotidita sifilitica tertiara se poate prezenta sub 3 forme clinice:

parotidita difuza, goma sifilitica parotidiana si forma pseudoneoplazica.

 

Tuberculoza glandelor salivare este o baciloza locala, la bolnavi intre 30 si 60 de ani. Se prezinta sub forma unei tumefieri unilaterale, care dupa o dezvoltare foarte latenta, ia forma circumscrisa, adevarat abces rece sau forma difuza, cu focare cazeoase mici si diseminate; glanda hiper­trofiata, indurata nedureroasa, evolueaza spre fistulizare; se insoteste de adenopatie satelita.

Este important diagnosticul diferential cu adenitele tbc ale lojilor res­pective si cu adenita tbc intraparotidiana.

Actinomicoza primitiva a glandelor salivare prin inoculare ascendenta a cana­lelor excretorii este exceptionala. in general actinomicoza glandelor salivare este secundara invadarii acestora de catre actinomicoza cervicofaciala.

Diagnosticulsialoadenitelor cronice specifice se stabileste pe baza examenului clinic, sialografic si a examenelor complementare, caracteristice acestor boli specifice; ultimul cuvant il are examenul histologic.

Tratamentul general si local este determinat de natura specifica a bolii.

Tags are not defined for this post

0 comments

No comments. Leave first!

Leave a reply


*